Cu feribotul catre Thassos

Spre o destinatie de vis

O mare parte dintre noi am trecut des apa cu astfel de mijloace de transport, dar acest articol este dedicat persoanelor care nu au mai calatorit cu feribotul catre Thassos, si poate carora le este teama sa traverseze cu ajutorul lui. Multi suntem obisnuiti ca in perioada verii sa mergem la mare, fie la noi in tara sau peste hotare, si sunt situatii in care este nevoie sa facem un transfer cu bacul sau cu feribotul.

De ce sa traversam cu ajutorul feribotului?

Feribotul este un mijloc sigur de transport, destul de rapid si beneficiezi de cele mai multe ori de privelisti deosebite. In plus, poti avea de-alungul calatoriei anumiti insotitori zburatori, mai mult decat fericiti sa te cunoasca.

De unde sa luam feribotul? Din Kevala sau Keramoti?

Orice turist care va vizita Thassos-ul, se va intreba ce varianta de traversare sa aleaga, Kevala sau Keramoti? Noi am ales sa mergem cu feribotul catre Thassos pornind din Keramoti, dar voi prezenta mai jos avantajele si dezavantajele ambelor variante.

https://www.google.ro/maps

Cu feribotul catre Thassos din Kevala:

  • traversarea dureaza in jur de 75-80 de minute (mai mult decat prin Keramoti);
  • este varianta recomandata persoanelor care aleg parcurgerea Bulgariei prin Sofia, sau vin dinspre Serbia;
  • recomand aceasta varianta daca vreti sa petreceti o zi in Kavala (unul dintre cele mai mari orase din partea de nord a Greciei);
  • tarifele sunt mai mari (5 euro/persoana si 19 sau 24 euro/masina, pretul masinii variaza daca masina este mai mica sau mai mare de 4.25 metri);
  • de asemenea, trebuie sa va planificati cu atentie momentul traversarii, fiindca sunt mai putine curse fata de Keramoti;
  • Mai multe detalii privind orarul, gasiti aici;

Cu feribotul catre Thassos din Keramoti:

  • traversarea dureaza in jur de 35-40 de minute (reprezinta varianta cea mai rapida si mai scurta catre Thassos)
  • recomand aceasta varianta daca veniti pe ruta Ruse – Veliko Tarnavo – Makaza;
  • tarifele sunt mai mici (3.5 euro/persoana si 16 sau 20 euro/masina, pretul masinii variaza daca masina este mai mica sau mai mare de 4.25 metri);
  • frecventa curselor este mai ridicata (aproximativ din jumatate in jumatate de ora);
  • Mai multe detalii privind orarul, gasiti aici;

Mai multe detalii privind traversarea cu feribotul catre Thassos, le voi oferi pentru varianta Keramoti, deoarece prin acest port am trecut noi spre insula.

Imbarcarea si traversarea:

  • Iesiti de pe autostrada Egnatia Odos(A2/E90);
  • Urmati iesirea spre Zarkadia;
  • Rămâneti pe partea stângă la bifurcatie, urmati indicatoarele pentru Chrysoupoli si intrati pe Epar.Od. Chrisoupolis-Platamona;
  • Urmati indicatoarele spre Keramoti. Odata ajunsi in port, nu va grabiti catre feribot, ci urmati un traseu delimitat, paralel cu marea, iar la un moment dat faceti dreapta si indreptati-va catre casele de bilete;
  • Odata ajunsi in dreptul caselor veti fi dirijat de catre un membru al echipajului, unde sa opriti masina si de unde sa cumparati biletele. Casa difera de la cursa la cursa, fiindca sunt intre 2 si 3 companii care asigura transportul, si fac acest lucru pe rand;
  • Dupa plata biletelor va indreptati catre feribot, si acolo va asteapta o armata de membri ai echipajului care o sa va ghideze catre locul potrivit;

Urcarea pe feribot

  • Atentie la urcarea si coborarea de pe rampa, fiindca aceasta este destul de abrupta. Daca aveti o masina joasa, va recomand sa urcati din lateral, cu cate o roata pe rand, si incet.
  • Este important sa retineti ca e bine sa fiti pregatiti sa coborati repede din masina (in cazul in care veniti in plin sezon). Acest lucru fiindca masinile vor fi foarte apropiate si va fi mai greu sa cobori din masina fara sa ai toate lucrurile pregatite (aparat foto, portofel, ceva de mancare);
  • Daca plecati in plin sezon, si prindeti o perioada aglomerata, masina va trebui sa urce pe feribot doar cu soferul, restul pasagerilor sa urce pe jos;

  • Singurul moment in care trebuie sa aveti grija este daca va redirectioneaza sub punte, fiindca spatiul este destul de stramt. In rest, nu va panicati de distanta mica dintre masini, imbarcarea se face pe o parte, iar debarcarea pe cealalta parte a feribotului, astfel nu sunt necesare manevre suplimentare;
  • Calatoria dureaza in jur de 35-45 de min;

  • La debarcare lucrurile sunt foarte simple, nu poti merge decat inainte, si veti fi dirijati de catre membrii echipajului. Va recomand ca atunci cand va apropiati de tarm sa va duceti la masina, deoarece se coboara destul de repede.

Ce poti face pe feribot?

Este important sa aveti camera foto, ceva de rontaiala, portofelul, si in caz de bate vantul si o esarfa, sau o bluza cu maneca lunga. Daca vremea nu este una favorabila, puteti sta in interiorul feribotului si urmari peisajele frumoase din zona inchisa (prevazuta cu canapele, bar, mese si aer conditionat).

Daca este frumos afara puteti sta pe punte, sa va bucurati de briza marii si sa faceti poze la acompaniatorii principali (pescarusii), care sunt chiar foarte bine hraniti.

Daca aveti ceva pufuleti sau biscuiti, ii puteti hrani chiar voi, sunt foarte indrazneti.

Daca nu, puteti pur si simplu sa va relaxati si sa va bucurati de priveliste.

Cea mai frumoasa parte este aceea in care te apropii de destinatie, fiindca eu aveam in cap numai imaginea in care personajele principale din filmul „Jurassic Park” ajungeau pe insula cu dinozauri.

O calatorie sigura prin care veti ajunge intr-o destinatie de vis.

Daca doriti sa va cazati in Thassos puteti face rezervarea pe booking de pe acest link.

Daca ti-a placut articolul, poti da like la pagina de Facebook Viata prin Fotografie by Ana & Mihai Serban 🙂

Aparat foto utilizat

Sony Alpha A6000 + obiectiv kit 16-50 mm + obiectiv SEL 55-210 mm – Il puteti achizitiona in Romania de la magazinul F64 – mai multe detalii aici

Pentru alte aparate asemanatoare consultati acest link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *