Cetatea Rasnov

Bine ai venit la Cetatea Rasnov

Situat in Sud-Vestul Tarii Barsei, la poalele Bucegilor, in capatul culoarului Rucar – Bran si Cheia – Predeal, se afla orasul Rasnov. Deasupra oraselului vegheaza de sute de ani Cetatea Rasnov. Noi am vizitat-o la jumatatea lunii noiembrie. Ce-i drept ziua era un pic cam mohorata, si perioada ploioasa, dar am avut noroc si de ceva soare. Dupa ce am ajuns in Rasnov ne-am cazat la Pensiunea Max International. Apoi am dat o fuga la restaurantul din parcarea catre Cetatea Rasnov si Dino Parc. Recomand acel restaurant fiindca mancarea si servirea sunt foarte bune si la preturi decente.

Program de vizitare si tarife

Noiembrie – Martie de Luni – Duminica – 09:00 – 17:00

Aprilie – Octombrie de Luni -Duminica – 09:00 – 19:00

Tarif vizitare: 12 lei/ pers; elevi, studenti 6 lei/pers.

Informatii: 0368.002494; e-mail: rasnov.cetate@gmail.com

Cum ajungi la cetate?

Noi am plecat din Bucuresti, iar drumul este foarte bun, dar destul de aglomerat. Sunt aproximativ 170 de km, care pot fi parcursi in maxim 3 ore, daca se merge regulamentar.

Odata ajunsi in Rasnov, puteti merge pe jos din orasel (aprox. 30 de min; 2.2 km din centru), sau puteti lasa masina in parcarea cetatii. Din parcare puteti urca pe jos sau cu un tractoras tip trenulet. Cea de a treia varianta ar fi cu liftul panoramic.

Noi am avut un mic incident neplacut. Am lasat masina in parcare, si dupa ce am iesit de la restaurant am gasit-o lovita. Partea proasta este ca nu stiu unde s-a intamplat, daca in acea parcare, in cea de la hotel, sau cu o noapte inainte. Nu era foarte vizibila lovitura, dar suficient de mult cat sa necesite o reparatie costisitoare a capotei. Ca sa citez o reclama bine facuta…. „Asta e Romaniaaaa”, dupa ce lovesti masina omului, fugi, si o lasi asa…. ­čÖü

Revenind la cetate, este bine intretinuta si magazinele din interior gandite in tema medievala. Va sugerez sa ganditi o deplasare in apropierea unei sarbatori nationale, festival, sau Craciun. Intr-adevar, o sa fie mai aglomerat, iar daca nu doriti asta, atunci evitati acest lucru. Dar in perioada sarbatorilor sunt mai multe evenimente organizate. De asemenea, va sugerez sa incercati si aruncarea cu securea sau trasul cu arcul. Nu este scump si merita.

In cetate o sa gasiti si multe pisici, una mai frumoasa, sau mai ciufulita ca cealalta ­čÖé

Scurt istoric

La inceputul secolului al XIII-lea a fost ridicata o mica fortificatie din lemn de catre Cavalerii Teutoni. Ansamblul actual a fost ridicat pe locul vechii fortificatii in secolul al XIV-lea. A fost bine pozitionata din punct de vedere strategic. Se controlau astfel toate trecatorile montane din acea zona.

A fost cea mai importanta cetate din zona, functionand ca si vama pana la construirea cetatii Bran, care a preluat ulterior atributele.

Cetatea Rasnov este mentionata documentar prima data in anul 1335, odata cu atacurile tatarilor in Tara Barsei. Cetatea bine fortificata si-a protejat cetatenii in interiorul zidurilor si a rezistat atacurilor. In schimb, un revers al medaliei si victima a propiului succes, era orasul Rasnov. Acesta era unul bogat, fiindca era la rascruce de drumuri si era vizitat de multi negustori. Dar in acelasi timp era si prima asezare atacata de inamicii care intrau in Tara Barsei.

In acele momente cetatenii se refugiau in Cetatea Rasnov pana cand atacatorii erau respinsi. Astfel au aparut si legendele, precum cea a Bisericutei Paganilor.

Cucerirea

Pozitionarea a fost bine gandita in cazul unui asediu. Dealurile din jur au fost despadurite, pentru a avea o tinta clara asupra inamicilor. Pantele a caror ascensiune era mai usoara, erau prevazute cu santuri. Singurul punct slab era lipsa unui izvor care sa asigure apa in cazul asediilor prelungite. Cetatea Rasnov a rezistat eroic unor asedii, inclusiv otomane in anii 1335, 1421, 1436 si 1441.

Singura data cand cetatea s-a predat, a fost in anul 1612, fiind ocupata de principele Transilvaniei Gabriel Bathory. De data asta cetatea a fost infranta fiindca trupele inamice au ocupat panta estica a cetatii. Aceasta iesire era folosita de aparatori noaptea sa ajunga la un izvor cunoscut numai de ei si sa aduca apa, astfel incat cetatea sa reziste asediilor lungi. Odata ocupata cetatea nu a putut fi recastigata de catre rasnoveni. Reluarea stapanirii a fost facuta in iunie 1612, cand Bathory a acceptat 3000 de florini in schimbul cetatilor Rasnovului si Bran.

Odata cu aceasta cucerire a fost necesara saparea fantanii. S-au sapat 146 de metri direct in piatra, si s-a facut intre anii 1623 – 1640. Daca asculti legendele locale, este aceeasi poveste a celor 2 prizonieri turci care au fost siliti sa sape fantana in schimbul libertatii. Aceasta poveste este spusa in cazul tuturor cetatilor din tara noastra. In schimb realitatea este alta. Fantana a fost amenajata de catre mesterii sasi.

Drumul spre uitare

Au urmat alte batalii pentru cetate intre anii 1658 – 1661. Cea mai grea fiind in anul 1690. In anul 1718 a avut loc o epidemie de ciuma si au murit conform cronicarilor 1161 de persoane. In acelasi an a avut loc si un incediu ce a distrus intregul oras dar si o parte din cladirile in curtea interioara a cetatii. Cetatea a fost folosita pana in secolul al XVIII-lea, iar in anul 1802 a avut loc un cutremur ce a dus la prabusirea unor turnuri.

Dupa aceasta ultima reparare, cetatea a mai fost folosita pana la revolutia din 1848-1849. Din acel moment a fost parasita complet si lasata in paragina, fiind pazita doar de un singur om.

Structura cetatii

Cea mai veche parte din Cetatea Rasnov dateaza de pe vremea Cavalerilor Teutoni (1211-1225). Cetatea este inconjurata de un zid de piatra, astfel accesul nu se face direct. Intrarea in prima parte se face prin intermediul portii cu turn. Partea de Nord, Est si Vest era aparata de 2 anteforturi si 7 tunuri. Cetatea avea 2 curti (cea interioara si cea exterioara). Cea exterioara era destinata vitelor si celorlalte animale, era cea interioara oamenilor, si cetatenilor in cazul unui asediu.

In prezent

Pragul cetatii este trecut de foarte multi turisti, romani si straini deopotriva. S-a pastrat acea atmosfera medievala si oamenii sunt foarte primitori. Va sugerez sa aruncati o privire catre cetatea si dupa lasarea intunericului.

In acea perioada noi am stat cazati la Pensiunea Max International.

Daca faceti rezervarea pe booking si va cazati de pe acest link, obtineti 10% din valoare inapoi din partea Booking. Odata ce ati intrat, alegeti perioada dorita in care doriti sa programati concediul si scrieti numele pensiunii in bara de cautare.

Tot in aceeasi locatie puteti vizita si Dino Parc, Pestera Valea Cetatii (sau Pestera Fundata), Bisericuta Paganilor si Pestera Rasnoavei.

Daca ti-a placut articolul, poti da like la pagina de Facebook Viata prin Fotografie by Mihai Serban ­čÖé

Aparat foto utilizat

Sony Alpha A6000 + obiectiv kit 16-50 mm + obiectiv SEL 55-210 mm –┬áIl puteti achizitiona in Romania de la magazinul F64 – mai multe detalii aici

Pentru alte aparate asemanatoare consultati acest link

 

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *