Biserica fortificata din Biertan

Vizita la Biserica fortificata din Biertan

Acum mult timp am vazut o fotografie cu un sat medieval. In centrul acestei imagini era Biserica fortificata din Biertan. Imaginea parea desprinsa din filmele cu cavaleri. Din acel moment am spus ca trebuie sa ajung sa vad aceasta bijuterie arhitecturala.

Cum se ajunge in Biertan?

Noi am fost cazati in Sovata, la Peniunea Elisabeta, de acolo pana in Biertan am facut aproximativ o ora si un sfert. Se merge pe drumul care leaga Sighisoara de Sibiu prin Medias (DN 14). La aproximativ 20 de km de Sighisoara se afla satul Saros pe Tarnave. In acesta veti intalni indicatorul catre Biertan. Din acest punct mai aveti aproximativ 10 km.

Programul de vizitare

Tineti cont la programul de vizitare, fiindca este destul de scurt. Noi am venit 2 zile la rand. Ce-i drept era si perioada cu 1 decembrie si in toata perioada biserica s-a inchis mult mai devreme. Asa ca, va sugerez sa faceti o verificare inainte. In mod normal programul este urmatorul:

  • 1 aprilie – 31 august: biserica este deschisa in intervalul 10:00 – 19:00 (cu pauza de la 13:00 la 14:00)
  • 1 septembrie – 31 martie: biserica este deschisa in intervalul 10:00 – 17:00 (cu pauza de la 13:00 la 14:00)
  • In unii ani biserica poate fi inchisa in perioada 1 noiembrie – 31 martie

Pretul biletelor este de 4 lei pentru copii si 8 lei pentru adulti.

Ce m-a impresionat?

  • In primul rand arhitectura si pozitionarea. Biserica fortificata din Biertan esta vizibila de cum intri in sat si este formata din mai multe turnuri, bastioane si ziduri de aparare, parca isi apara cetatenii si in ziua de astazi. Tot satul este concentrat in jurul bisercii si s-a mentinut stilul arhitectural.

  • Am fost impresionat de ceea ce a realizat Johannes Reichmuth din Sighisoara in 1515, si anume usa sacristei. Prezinta un sistem complex de incuietori care a fost premiat la expozitia universala de la Paris din 1900. Sistemul este functional si astazi.

  • De asemena, puteti admira  cele 28 de panouri pictate de maestrii din Viena si Nurnberg pe altarul poliptic, acesta este cel mai mare din Transilvania.

  • O alta atractie o reprezinta orga din 1869. Aceasta este functionala si astazi.

  • Biserica fortificata din Biertan este renumita si pentru inchisoarea speciala din acea perioada. Nu va ganditi ca era pentru cei mai nemilosi raufacatori. Din contra, ea a fost construita pentru cuplurile care ajungeau in pragul divortului. Astfel cuplurile erau inchise intr-o camera a divorturilor si fortati sa imparta toate lucrurile. Un singur pat, un singur tacam, o singura patura, etc. Astfel s-a ajuns la performanta ca in aproximativ 400 de ani sa fie un singur divort.
  • O alta parte interesanta este scara acoperita. Nu este la fel de impresionanta ca si scara din Sighisoara, dar trebuie sa o urcati.

  • O enigma o reprezinta arlechinul pictat aproape de tavanul bisericii. Nu se mai stie motivul aparitiei lui acolo, sau de cine a fost facut, dar cu siguranta nu este un element religios comun.

  • Langa biserica se poate observa un bolovan mare. Pe acesta erau asezati duminica in trecut cei care pacatuiau si faceau nedreptati. Era modalitatea comunitatii de a-i educa si a-i pedepsi in mod public.
  • Eu am fost impresionat de tablourile, detaliile arhitecturale si stemele expuse.

Scurt istoric

Prima atestare documentara a localitatii Biertan a fost in 1283. Cand alaturi de Medias si Mosna Biertanul intra intr-o competitie cu scopul de a obtine titulatura de centru administrativ al celor „Doua scaune”. Obiectivul competitiei era constructia unei cladiri sacre cat mai impresionante. Desi este atestat ca si cetate in 1397, biserica fortificata din Biertan a fost construita in forma actuala mult mai tarziu, intre anii 1486-1524. Constructia bisericii a fost de tip hala, si a reprezentat ultima biserica de acest tip construita in Transilvania.

Incepand cu trei ani mai tarziu de la finalizarea constructiei, pana in 1867, Biertanul a fost sediul episcopatului sasesc. Astfel odata cu constructia cetatii in jurul bisericii fortificate, Biertanul a dominat competitia religioasa din tinut, in dauna celei administrative care a fost castigata de Medias. Desi a avut unul dintre cele mai complexe sisteme de aparare medievala din acea perioada (3 randuri de ziduri, 6 turnuri si 3 bastioane), in anul 1704, cetatea a fost cucerita de curuti. In acel moment a fost pradata de cele mai pretioase tezaure ale sale, fiind in acelasi timp vandalizata.

In prezent

Biserica fortificata din Biertan a fost restaurata si inclusa in 1933 pe lista UNESCO. Din pacate, in prezent satul a decazut destul de mult. Singurii care vin in sat sunt turistii ce doresc sa viziteze biserica. Cu toate acestea nu se face o reclama sau campanii de promovare adecvate. S-a facut inclusiv un mic traseu de drumetie, de maxim o ora in care te poti urca pe dealul din fata bisericii si sa observi intreg satul de la inaltime.

Din pacate, traseul este prin spatele curtilor oamenilor, unde risti sa faci un mic maraton fiind fugarit de caini. La jumatatea traseului a aparut un tanc de acumulare (pe care scrie nefunctional) si pe care noi nu am avut cum sa il ocolim, mai ales ca au fost si cateva zile ploioase, si tot drumul era plin de noroi). Cu aceasta ocazie va sugerez sa vizitati Biertanul in anotimpul cald.

Odata cu prabusirea comunismului, majoritatea sasilor, si nu numai au parasit Biertanul, cu destinatia Germania. Daca in 1977 locuiau aproximativ 1600 de sasi, in 1992 erau mai putin de 280. In prezent cea mai mare parte din case sunt parasite, lasate in paragina sau ocupate de alte „mici grupuri de populatii migratoare”, care nu au si dorinta de a intretine casele in care s-au mutat. Poate pe viitor satul va prospera, dar in momentul vizitei noastre nu parea sa se ridice la reputatia cetatii care a fost de odinioara.

In aceeasi perioada am vizitat si urmatoarele obiective:

Pe durata sejurului am stat cazati la Pensiunea Elisabeta din Sovata.

Daca doriti sa va cazati in acelasi loc sau in alta parte puteti face rezervarea pe booking de pe acest link, astfel obtineti 10% din valoare inapoi din partea Booking. Odata ce ati intrat, alegeti perioada dorita in care doriti sa programati concediul si scrieti numele pensiunii dorite in bara de cautare.

Daca ti-a placut articolul, poti da like la pagina de Facebook Viata prin Fotografie by Mihai Serban 🙂

Aparat foto utilizat

Sony Alpha A6000 + obiectiv kit 16-50 mm + obiectiv SEL 55-210 mm – Il puteti achizitiona in Romania de la magazinul F64 – mai multe detalii aici

Pentru alte aparate asemanatoare consultati acest link

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *